Mă îndoiesc că un inspector al Curţii de Conturi ar putea să pună OK-ul pe cumpărarea de ouă cu surprize

Mă îndoiesc că un inspector al Curţii de Conturi ar putea să pună OK-ul pe cumpărarea de ouă cu surprize

Declară Narcis Sofianu, după ce i-a fost respins accesul la rezultatul verificărilor de la Handbal Club Argeş

În urmă cu o săptămână, consilierul judeţean Narcis Sofianu semnala mai multe nereguli descoperite în documentele Clubului Sportiv Handbal Club Argeş, finanţat de Consiliul Judeţean Argeş. Într-un memoriu incendiar trimis preşedintelui CJ Florin Tecău, liberalul acuza conducerea clubului de handbal de deturnarea şi însuşirea ilegală a banilor publici primiţi de la finanţator, pe baza unor referate de decont ce aveau ca justificare bonuri fiscale emise pentru vodkă, whisky, bere şi ouă de ciocolată cu surprize achiziţionate pentru handbaliştii seniori. În memoriul cu pricina, Sofianu îi mai cerea şefului CJ Argeş să sesizeze organele de cercetare penală pentru recuperarea prejudiciului adus bugetului public. Am dorit să aflăm de la Narcis Sofianu dacă a primit în final un răspuns din partea Consiliului Judeţean, cu atât mai mult cu cât preşedintele Florin Tecău ne-a declarat, în ediţia anterioară a Jurnalului de Argeş, că îi va înmâna personal consilierului judeţean raportul Curţii de Conturi a României, care a verificat documentele CS Handbal Club Argeş şi nu a găsit nimic în neregulă. În interviul pe care ni l-a acordat, consilierul liberal pune la îndoială existenţa respectivului raport al Curţii de Conturi, dezvăluindu-ne totodată că şeful CJ, Florin Tecău, a refuzat să i-l pună la dispoziţie. Lucru foarte grav, de altfel, cu atât mai mult cu cât e vorba de solicitarea unui consilier judeţean.

„Dl Tecău m-a rugat să facem în aşa fel încât să avem o colaborare, să salvăm ce se poate din echipa de handbal”

Dle Sofianu, mai aveţi noutăţi legate de scandalul de la CS Handbal Club Argeş?

– Noutăţile le-am aflat chiar din ziarul dvs. Dl Tecău a spus că are un referat al Curţii de Conturi, pe care mie, deşi m-am prezentat a doua zi la dumnealui, nu mi l-a dat. Am discutat despre alte probleme şi mi-a spus că mă roagă să facem în aşa fel încât să avem o colaborare, să salvăm ce se poate din echipa de handbal. Adică nu a avut atitudinea trufaşă pe care a afişat-o în declaraţia pe care a făcut-o către dvs.

Dar aţi primit în final un răspuns la sesizarea trimisă Consiliului Judeţean?

– Nimic. Absolut nimic, deşi am revenit la solicitare. Deşi dl Tecău a declarat că îmi pune la dispoziţie acel referat al Curţii de Conturi, nu l-am primit şi voi face demersuri să îl obţin. Mă îndoiesc că în Curtea de Conturi există vreo chichiţă ca să justifice din bani publici un club sportiv ouă cu surprize şi băuturi alcoolice! Acolo sunt nereguli clar.

Suspectaţi că şi în raportul Curţii de Conturi ar fi vorba de nereguli descoperite la club?

– Nu l-am văzut. Dar mă îndoiesc că un inspector al Curţii de Conturi ar putea să pună OK-ul pe ouă cu surprize şi chestii de genul ăsta, inclusiv pe listele acelea de avans chenzinal. Cei de la Curtea de Conturi sunt de specialitate şi ştiu ce înseamnă listă avans chenzinal. Ori clubul acela de handbal nu are niciun angajat legal. Nu poţi să iei alimentaţie de efort pentru un antrenor de 62 de ani pe listă avans chenzinal, când dl Ionescu este angajat al Inspectoratului Şcolar ca director la Liceul Ion Barbu, nu la clubul de handbal pe care îl prezidează. De fapt, el nici nu este antrenor. Când eşti director la Liceul Barbu şi mai faci pe handbalistul şi acolo, şi mai iei şi alimentaţie de efort pentru tine, antrenor de 62 de ani, de 3000 lei pe simplă semnătură, neimpozabili, şi îţi mai închiriezi şi propriul apartament clubului… De-asta am venit şi cu acte, că dacă spuneam asta şi nu susţineam cu acte, pe urmă ziceau că sunt eu nebun şi că nu mi-am luat pastilele. Am mai auzit să mai vii cu facturi din Colentina, dar să vii cu decontări pe ouă Kinder şi pe băuturi alcoolice trebuie să fii puţin plecat! În contextul în care ştii că există o dublă verificare: o dată comisia de la Consiliul Judeţean şi o dată Curtea de Conturi. Efectiv luau ce le pica pe mână. Bagă, mă, acolo că se justifică! Sau antrenorul de juniori, să justifice alimentaţia dată copiilor în 12 aprilie, cu bon de la Lidl din 19 aprilie, cu pastă de dinţi, hârtie igienică în două straturi şi cu apă minerală luată în luna mai! Eu nu am intrat în dosarele clubului până acum. Aveam doar indicii că sunt nereguli. Când tragi pentru un club de Liga a II-a pe care îl susţii de opt ani şi numai în ultimii trei ani i-ai dat 24 de miliarde şi vrei să-i dai peste două treimi din bani, în timp ce la celelalte 34 de structuri cluburile sportive au performanţe peste clubul de handbal, înseamnă că e ceva putred în Danemarca, ca să-l parafrazez pe Shakespeare, nu? Pe decontări nu am cerut decât un singur dosar şi mi-am dat seama că e mare dezastru, aşa că i-am lăsat tot din eleganţă să îşi rezolve ei, aşa, să se sancţioneze între ei. Ce interes am eu să intre nu ştiu cine în puşcărie! Tot ce e acolo e penal, dacă e să discutăm pe lege. Aici vorbim de bani publici luaţi de unii pe simplă semnătură. Nu poţi să justifici tu, la 62 de ani, preşedinte de club, vorba vine şi antrenor, de ce iei alimentaţie de efort de trei ori mai mare decât sportivul titular! La banul public, spre deosebire de raporturile dintre privaţi, trebuie să ai justificare numai pe ceea ce îţi permite legea şi numai pe ceea ce te-ai angajat prin proiectul pe bani publici la care te-ai angajat. Proiectul pe 2014 e dezvoltarea sportului argeşean în anul 2014 şi ei şi-au dat prime de efort pe decembrie 2013 cu băuturi alcoolice, cu ouă cu surprize şi cu nu mai ştiu ce!

„Voi merge la Curtea de Conturi să văd ce rapoarte s-au făcut cu privire la colaborarea dintre Consiliul Judeţean şi clubul de handbal”

Ce intenţionaţi să faceţi în continuare?

– Să merg şi eu la Curtea de Conturi să văd ce rapoarte s-au făcut cu privire la colaborarea dintre Consiliul Judeţean şi clubul de handbal. Dacă aceste rapoarte există… Dl Tecău a spus că ele există şi că sunt în regulă, dar nu a vrut să mi le dea. I-am făcut dlui preşedinte Tecău informarea în baza a ceea ce am studiat şi i-am solicitat dumnealui să înştiinţeze organele abilitate, dar având nesăbuinţa să declare că are un raport al Curţii de Conturi care zice că e bine cum e, eu merg totuşi pe informaţie, să vedem dacă chiar există acel raport. Dacă raportul există şi e favorabil, mă duc mai departe după domnii inspectori de la Curtea de Conturi.

Interviu realizat de Iustina Harco-Burcea